Home » zmei moralisti » Un ideal inalt si o camera foto

Un ideal inalt si o camera foto

In urma cu cateva luni urma sa fac un drum in India, cu serviciul. Inainte de plecare mi-a venit ideea sa caut un ONG si, odata misiunea de servici terminata, sa-mi iau concediu cateva saptamani sa fac munca caritativa. Ma si inchipuiam deja cum lucrez de dimineata pana seara ca sa ajut sarmanii, sufletul imi salta deja de bucurie la imaginea chipului orfanilor pe fata carora gestul meu caritativ a reusit sa puna un zambet. Experienta asta, in plus de a fi foarte valorizanta pentru mine, urma sa-mi si demonstreze mie insumi ce persoana morala sunt.

Copil in New Delhi

Limitele moralitatii nu-s foarte departe

Am inceput deci cautarea pe internet, in regiunea orasului New Delhi, de ONG-uri care sa primeasca voluntari pentru cateva saptamani.

Tipul de munca putin conta, eram dispus sa fac orice, de la curatenie in camerele orfanilor pana la lectii de matematica si de franceza. Cautarea a fost fructuoasa: India nu duce lipsa de organizatii care sa propuna acest tip de activitate occidentalilor.  Am deschis cateva linkuri si am inceput sa citesc conditiile de voluntariat  a organizatiilor respective. Si aici, surpriza: era vorba de o suma de ordinul a 2000 de EURO, nu reuseam sa inteleg ce-i cu suma aia. N-am nevoie de nici un ban, mi-am zis, nu vreau decat sa-mi dedic timpul si energia ajutorarii saracilor, ce moralitate as avea eu daca as cere bani pentru asta. Am continuat sa citesc si lucrurile s-au clarificat: organizatiile respective te primesc sa faci munca voluntara, dar te costa o suma de ordinul a 2000 de euro pe saptamana.  Imediat totul devine foarte clar: ONG-urile alea n-au nevoie de tine sa le faci curat sarmanilor – sarmanii pot sa-si faca singuri curat. N-au nevoie de tine sa vii sa predai matematica: cata matematica sa predai copiilor intr-o saptamana, nici timp sa-nveti cum ii cheama n-ai. Organizatiile alea au nevoie de bani. Cu banii aia ei pot sa salveze vieti. Pot plati un profesor adevarat care sa predea matematica sau franceza ani de zile, nu cum vroiam eu, o saptamana fara sa am nici un curs pregatit dinainte. Vrei sa vii sa lucrezi cu noi ? Vrei sa te distrezi cateva zile intr-un mediu exotic ajutand orfanii ? Vrei sa-ti cresti stima de sine? Vrei sa te joci de-a Maica Tereza? Nici o problema, esti bine venit, costa doua mii de euro pe saptamana, sedere minim doua saptamani, plata in avans. Acceptam card sau paypal. Cam asta spuneau organizatiile alea, in cuvinte mult mai blande decat ale mele. Tu ce-ai fi facut ? Pai cam asta am facut si eu. Dar am si invatat ceva: cam atat de departe merge moralitatea mea si dorinta de daruire neconditionata.

O camera foto

Am preferat deci sa pastrez cei 2 mii de euro, asta in conditiile in care chiar i-am crezut pe cuvant pe respectivii ONG-isti. Dupa doua vizite in India tind sa cred ca banii aia ajung nu numai ca sa salveze o viata de orfan ci si sa-i ofere si o educatie si un viitor. Dar 2 mii de euro sunt 2 mii de euro. Sa fim seriosi, cu banii astia pot sa-mi iau un super laptop. N-am mai schimbat laptopul de vreo 3 ani, si chiar mi-ar prinde bine. Sau o camera foto. Cred ca ma pot apropia de categoria pro. In trecut am fost constant nemultumit de pozele mele.  Sper totusi ca la pretul asta or sa iasa pozele ceva mai bune. Am un simt artistic deosebit si un material foto de calitate il poate pune in valoare. Precedenta camera n-avea probabil destui megapixeli. Am deschis cateva ferestre cu camere foto pe amazon si ebay, sunt foarte excitat. A, mai sunt si obiectivele, ok, putem urca pana pe la 3-4 mii. Macar atata merit si eu, nu ?  Lucrez zi de zi, de dimineata pana seara, macar in weekend sa pot sa ies si sa-mi cultiv simtul artistic.

Advertisements

1 Comment

  1. arakelian says:

    sunt fundatii in Romania care au nevoie de voluntari. Nu cer bani. Deseori aceste actiuni de munca nici nu ajung prin fundatii. La casele de copii se accepta volntari fara nicio plata/avertizare, oricine poate merge acolo dupa o inregistrate la asistenta sociala de sector (cer diploma, analize medicale, cerere). Sunt scoli de vara in satele de romi, sunt paduri de impadurit si plaje/munti de curatat etc. Sigur sunt si in india, cred ca e mai ‘ieftin’ sa cauti printre cunostintele de acolo.

    Acum cateva sapt. am vazut un grup de tineri ce au construit o casa unei familii in nevoie. Actiunea a pornit…intre colegii de munca, in 2-3 ore s-au dat telefoane, s-au mobilizat si… au venit zeci de oameni de te miri unde.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: